Inteligent şi lucid subintitulată o poveste, proza de ultimă oră a lui Vasile Igna înmănunchează, ca un fascicul de lumină, multitudinea valenţelor unui autor complex şi rafinat, de factură cărturărească. Poetul, eseistul, diplomatul, traducătorul îşi au, fiecare, rostul plăsmuitor, în interiorul unei ficţiuni laxe, la limita dintre roman şi confesiune, dintre monologul eseistic şi naraţiunea poetică. Scriitura impecabilă, firescul acceptării convenţiei, bucuria şi impetuozitatea ritmului frazei au ceva ritualic, de crescendo revelatoriu, căci ţelul naraţiunii este mărturisirea unei revelaţii şi, deopotrivă, crearea ei. Ideea de povestire, de narare are o pondere însemnată în volum, este, poate, chiar faptul narativ central, cu urmări incalculabile asupra destinelor. Ea este intim legată de acel andante, punctat periodic, tempo al trăirii într-un alt spaţiu decât cel al vieţii obişnuite. Oricum, datele de bază ale cadrului narativ induc de la început un aer de nobleţe şi civilitate, care aurolează contururile asprei realităţi (ale cărei repere istorice, sociale, politice sunt pomenite doar în chip de trepte fatidice ale unei argumentaţii de principiu, ale unui destin filosofic). În centru se află colonelul Sebastian Opreanu, personaj enigmatic, originar din Ardeal, dar autoexilat din România anilor '50, spre a deveni luptător în Legiunea Străină, apoi cetăţean francez, rezident în Spania, căsătorit cu o aristocrată castiliană şi tată al unei fete sensibile, stinsă prematur. Aflat la amurgul vieţii, el îşi povesteşte experienţele unui cuplu, Petru Pavel, botanist în oraşul ardelean(fictiv) Borna, şi Radei Petrulian, arhitectă în aceeaşi localitate. Beneficiind de o bine supravegheată regie, deschiderea progresivă a celor doi spre monologul lui Opreanu (adevărată sucesiune de eseuri şi meditaţii asupra misterului existenţial) îi transformă pe aceştia în urmaşi sp