Din cite a putut observa cititorul statornic al "Ziarului de Iasi", in zilele de marti, miercuri si joi, in pagina 8B, se publica o rubrica destinata cu prioritate femeilor (dar citita, probabil, si de barbati). Cu gindul la aceasta rubrica "interzisa barbatilor", am redactat articolul de mai jos. Nu fara a constata, melancolic, ca daca frumusetea e ilustrata de femei, de scris o scriu tot barbatii. Are frumosul corporal o istorie sau este, de fapt, o realitate pur subiectiva si anistorica? Dar eternul (farmec) feminin? La aceste intrebari a incercat sa raspunda savantul istoric Georges Vigarello (in lucrarea intitulata O istorie a frumusetii. Corpul si arta infrumusetarii din Renastere pina in zilele noastre, traducere de Luana Stoica, Editura Cartier, 2006). In treacat fie spus: Vigarello e o autoritate in studiile despre corporalitate. El este coautor al unei masive "Istorii a corpului". Georges Vigarello a scris, de asemenea, o istorie a "igienei", dar si una a "violului" (in sensul larg al cuvintului). Pentru Vigarello corpul uman are, negresit, o istorie. Ca si frumusetea lui, ca si atitudinile noastre fata de corp. Frumusetea trupeasca pare a fi, totusi, o "inventie" a Renasterii, care inregistreaza, acum, "o sporire a atentiei fata de dimensiunea fizica" (sau corporala) a lumii si a fapturilor care o populeaza. Antichitatea si Evul Mediu (cu unele exceptii) privesc mai cu seama "partea de sus" a corpului. Sau, de cele mai multe ori, incearca a "privi" in launtrul sau (cautind sufletul imaterial). Frumusetea, cred pustnicii, e inainte de orice de ordin sufletesc si spiritual, nu sensibil. Daca este frumos, sufletul isi pune, obligatoriu, amprenta asupa corpului, spiritualizindu-l. Frumosul se ghiceste, nu se contempla. Preferabil este frumosul sufletului. Iar acesta nu se vede cu ochii. Nu peste mult, conceptia se modifica si cutare teolog medieval, mai cuteza