Am inceput de citeva saptamini un proiect care m-a adus in legatura cu multi dintre romanii, studenti, doctoranzi, profesori si personal administrativ, care studiaza sau muncesc in universitati americane din asa-numitul Midwest (o zona geografica cuprinsa aproximativ intre statele Pennsylvania si Nebraska). In functie de marimea universitatilor, mai pe peste tot gasesti intre 5-6 si 90-100 de romani. Sint doctoranzi in cele mai variate domenii. Studiaza literatura, matematica, stiinte politice, chimie. Un numar impresionant studiaza economie si afaceri. Contingente serioase sint in departamentele de computere si informatica. Cercetatorii romani aduc contributii esentiale in varii proiecte in biologie, genetica, matematici superioare. Sint scriitori si critici literari, publicati de reviste de renume. Sint intervievati si ascultati cu respect.
Si cum stateam intr-o circiuma cu saisprezece dintre ei, ne sorbeam berile si faceam bancuri, m-a cuprins un sentiment enorm de tristete. Am vrut sa li-l impartasesc celor prezenti in acea seara de ianuarie. Dar m-a oprit ceva. Mi-am recapitulat propriile incercari de a penetra status quo-ul cultural si stiintific din tara si am preferat sa nu ii amarasc si pe ei cu gindul care ma invaluise pe mine. Mi i-am imaginat pe toti cei de acolo, plus pe ceilalti, informaticienii, microsoftistii care fac bani grei pentru Bill Gates, dar si pentru ei insisi, agentii de bursa care au absolvit mate la Bucuresti, economistii care isi iau doctorate si MBA-uri in scoli de prestigiu, statisticienii cu doctorate la MIT, chimistii, geneticienii, matematicienii, umanistii, pe toti mi i-am imaginat pentru un moment in Romania, primiti cu bratele deschise, cu oferte serioase de slujbe in care sa se poata dezvolta si in care sa produca cunoastere si recunoastere pentru tara din care provin.
M-am trezit repede din reverie, cu o b
