La o zi după protestele muncitorilor de la Tractorul, Rulmentul şi Nitramonia, Guvernul a anunţat ieri că acceptă voia sindicatelor, promiţându-le o ordonanţă mai bună pentru „prima de concediere”.
Negocierile de joi de la Bucureşti, la care liderii de sindicat de la Braşov au fost chemaţi de urgenţă, s-au soldat cu măsuri imediate. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a anunţat, ieri, că va propune Guvernului României un proiect de act normativ pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale.
Potrivit acestui proiect, vor putea beneficia de prevederile ordonanţei de urgenţă „numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu societăţile care efectuează disponibilizări prin concedieri colective cu cel puţin 12 luni înainte de concediere”.
De asemenea, dacă în perioada acordării veniturilor de completare persoanele beneficiare se încadrează în muncă la alte societăţi decât cele de la care au fost disponibilizate beneficiază pe perioada lucrată, până la expirarea perioadei prevăzute pentru acordarea venitului de completare, de un venit lunar de completare egal cu 50% din salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit comunicatului, aceste prevederi se