Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piesele de puzzle ale coruptiei

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 februarie 2007 ·

Mult timp nu am vrut sa folosim aprecieri-limita sau stigmate la adresa tipului de stat care este Romania. Defineam doar ceea ce era la vedere, adica o fosta tara comunista unde sintagma “democratia romaneasca” suna abstract si unde coruptia se combatea doar prin metode lingvistice. Cu greu am inceput sa realizam ca in Romania au fost puse de fapt bazele unui stat mafiot. La numai un an de la preluarea puterii de catre PSD-ul dlui Nastase, un raport al Open Society Institute afirma ca sistemul politic devenise mai degraba o sursa de coruptie decat o solutie pentru eradicarea acestui flagel. In anii aceia, cu exceptia presei, care s-a aruncat intr-o cruciada sinucigasa pentru a scoate la lumina abuzurile baroniadei social-democrate, nimeni nu a luat in serios macar un singur semnal de alarma tras de autorii raportului. Din pacate, in lipsa unor anchete oficiale ale institutiilor statului, articolele din presa reuseau doar sa intuiasca dedesubturile afacerilor, atat de bine ocultate de oamenii lui Nastase si Iliescu.

Dar iata ca abia astazi avem o parte din raspunsurile asteptate atunci. Niste raspunsuri care infricoseaza, prin revelarea unei Romanii in care institutiile statului, platite din banii contribuabililor, se dovedeau a fi de fapt in slujba unor adevarati criminali economici. De-abia acum incepem sa punem una langa alta piesele de puzzle care ne arata adevarata amploare pe care a luat-o coruptia in Romania. Primul caz definitoriu a fost cel al lui Omar Hayssam. Membru PSD aflat in stransa legatura de amicitie cu fostul prefect de Buzau Ion Vasile, un obisnuit al delegatiilor oficiale ale lui Ion Iliescu, propus chiar pentru a fi inclus pe listele de parlamentari ai PSD Bucuresti, Omar Hayssam comitea, conform unui rechizitoriu al Parchetului din 2005, “infractiuni de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala, spalare de bani si consti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 15 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum 45 minute
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 3 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 15 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum o ora
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 46 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°