Am citit in tinerete un roman frantuzesc (nu conteaza autorul si titlul) in care actiunea se petrecea in timpul primului razboi mondial. Un tânar ofiter medic, detasat pe front in prima linie, a observat ca dupa moarte decedatul pierde din greutate 14,5 grame. A banuit ca aceasta este greutatea sufletului care a parasit trupul. A pus muribunzii intr-un clopot de sticla si a captat continutul sau imaterial in flacoane inchise ermetic; care supuse unor raze X prezentau un spectru multicolor. Daca punea in acelasi flacon sufletele a doua persoane care se simpatizasera in viata, cele doua spectre se contopeau. Daca insa cele doua persoane s-au urât sau antipatizat in viata, cele doua spectre se respingeau cu violenta. Ma gândeam ca, daca am putea cântari, evident, fara a solicita moartea lor, sufletele multora dintre noi, am obtine greutatea zero. Antrenati intr-o politica aberanta, ilogica, suburbana, am uitat ca mai exista in lume atâtea lucruri frumoase; si sufletele noastre au murit. Am devenit insensibili la necazurile si durerile semenilor nostri si, dupa modelele celor de sus, fiecare se gândeste numai la el. Am supraestimat placerile momentane, droguri de exemplu, am ridicat sexul la nivel de religie si pornografia la rang de valoare culturala. Citim in ziare ca un alt pensionar s-a sinucis; dar lucrul acesta nu mai impresioneaza pe nimeni; suntem niste suflete moarte. La fel aflam ca multi pensionari vor pierde locuintele din cauza datoriilor. Decizia a fost luata de acelasi tip de autoritati care au prescris iertarea datoriilor de mii de miliarde de lei pentru clientela politica. Dezastrul major e cauzat de datoriile de câteva zeci de milioane ale celor care au o pensie de trei milioane pe luna. Pot trai parvenitii neamului cu un asemenea venit? Dar poti cere intelegere la niste suflete moarte? Batrânii din aziluri se plâng de foame; sufletele moarte riposteaza