In toate societatile, parintii si copiii intâmpina cel putin intr-o anumita perioada probleme. Copiii vor considera parintii responsabili de necesitatile si insuccesele lor, iar parintii se vor lovi mereu de bariera „tacerii“ impusa de micuti. Exista studii despre forma si marimea familiilor, exista studii despre familiile dezorganizate, despre influenta divortului asupra formarii trasaturilor psihosociale ale minorilor, precum si numeroase cercetari privind copiii adoptati sau pe cei aflati in plasament familial. Adolescentii pot devin usor experti in ne-comunicare Daca, in timpul copilariei, parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul in stabilirea relatiilor in familie, extinse apoi la grupul de joaca, in adolescenta parintii nu mai reusesc sa supravegheze minorii decât cu mare dificultate. In aceasta perioada din viata lor, tinerii, aspirând la alt statut decât cel de „copil“, incep sa se impotriveasca dorintelor parintilor, in incercarea de a avea libertatea visata. Parintii vorbesc si transmit enorm copilului in perioada copilariei, ei invata efectiv sa vorbeasca, sa participe la dialog. In adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. Astfel, tânarul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori insa fara sa comunice nimic adultului sau parintelui de lânga el. Adolescentii devin „experti“ in a nu transmite nimic, in a nu comunica. Unii parinti incearca sa-si invete copiii de la vârste mici sa munceasca, sa faca o activitate si nu doar sa primeasca totul drept „cadou, pe tava“, sa faca unele actiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru munca. Reguli pentru parinti/reguli pentru adolescenti Adolescentii care sunt ajutati inca din copilarie ori pubertate isi dezvolta radacinile relationarii: mama si fiica pot avea discutii intime, de prietenie adevara