IUSTIN MOISESCU In una dintre perioadele intunecate din istoria Romaniei, un stalp puternic sprijinea Biserica Ortodoxa Romana.
Exista oameni care te fac sa respiri aerul rece si tare al credintei, exista oameni a caror intelepciune te indeamna la speranta. Al patrulea patriarh al Romaniei a fost un om de o asemenea natura si se numea Iustin Moisescu.
COPILARIA SI ADOLESCENTA. Viitorul patriarh se nastea la 5 martie 1910, in satul Candesti, comuna Albesti, din fostul judet Muscel, fiind unul dintre cei patru copii ai invatatorului Ion Moisescu. Putin inainte sa implineasca 7 ani, tatal sau a cazut pe campul de lupta in primul razboi mondial. De cresterea si de pregatirea copilului Iustin si a celorlalti frati si surori s-a ocupat cu daruire mama sa, Maria Moisescu, care a supravietuit sotului ei pana in anul 1975. A urmat scoala primara in satul natal, intre 1916 si 1921, fiind primul la invatatura si purtare. In 1921 s-a inscris la Liceul "Dinicu Golescu" din Campulung-Muscel, iar in 1922 a trecut ca bursier la Seminarul orfanilor de razboi din Campulung-Muscel, infiintat de patriarhul Miron Cristea, pe atunci mitropolit primat. Tanar inalt de statura, cu ochii vioi si o tinuta distinsa, Iustin Moisescu s-a remarcat de la inceput ca un elev inteligent, studios si perseverent, calitati dublate de o conduita morala ireprosabila. Inclinatia sa pentru limbile clasice si moderne si pentru studii religioase aprofundate avea sa-i deschida drumul universitatilor de prestigiu din tara si din strainatate. In vara anului 1924, seminaristii i-au facut o vizita la Bucuresti mitropolitului primat Miron Cristea, iar, adanc emotionat de fiii sai sufletesti, inaltul ierarh le-a spus: "Dragi seminaristi, va binecuvantez si rog pe Bunul Dumnezeu ca unul dintre voi sa-mi ia locul". Marturia apartine pr. prof. univ. Ion Ramureanu, coleg de clasa cu patriarhul Iustin Moisescu