Romania este o tara invidiata in Europa, pentru frumusetea si puritatea naturii ei: paduri virgine, specii de plante si animale care in alte locuri au disparut. Degeaba! In loc sa-si transforme acest tezaur intr-o sursa gigantica de venit, rezervatiile naturale sunt supuse unor agresiuni incredibile. Una din ele se desfasoara in nordul Dobrogei: Parcul National din Muntii Macinului se prabuseste sub bubuitul carierelor de granit.

Dunarea albastra

Soarele s-a inaltat la trei sulite peste cerul Brailei. Casele batranesti, atatea cate au mai ramas din fala targului de odinioara, cu ferestrele galese si acoperisurile gri-visinii, napadite de licheni, vibreaza in aerul vioriu, stanjenite parca de vecinatatea padurii de blocuri itita la tot pasul. Pe masura ce ne apropiem de port, din apa ies valatuci grosi de aburi, care impresoara salciile de pe malul tulcean. Suntem aproape de jumatatea lui ianuarie, in ajunul revelionului pe rit vechi, si afara este cald ca in martie. Batranii susotesc ca vremea asta nu-i a buna. Ne imbarcam pe bac in tacere. Dunarea a devenit uluitor de albastra si in oglinzile-i slefuite de lapislazuli se rostogolesc cativa nori scamosati. Luntrasul trece pe rand la fiecare si-i cere ortul cuvenit traversarii. Pe bac s-au aliniat ca in curtea scolii - autoturisme, camioane si oameni, carand papornite burdusite de tot felul de nimicuri si caini in lesa. Soferii de pe masinile mici prefera sa ramana in cabina, cu mainile inclestate pe volan. Un covrigar isi vinde marfa putinilor pasageri ramasi afara, in lumina orbitoare. A ajuns lumea sa se fereasca de soare, in taria iernii. O femeie cu chip de lipoveanca, incadrat intr-o broboada inflorata, ca intr-o icoana pravoslavnica, priveste soarele inciudata, apoi murmura ceva ininteligibil si isi face cruce. Ochii ei rotunzi, blanzi si albastri sunt traversati de umbrele unei spaime an