Recent, unul dintre filmele realizate de un regizor din noua generatie, Moartea domnului Lazarescu al lui Cristi Puiu, a mai castigat un prestigios premiu international.
De la premiera, in 2005, filmul a fost coplesit de premii pentru distributie, scenariu sau regie. In Statele Unite, Franta sau Marea Britanie, filmul este considerat o capodopera, actorii - niste artisti de prima mana, iar regizorul este plasat alaturi de nume rasunatoare ale cinematografiei.
Povestea atat de laureatului film a inceput insa cu un refuz. Consiliul national al cinematografiei, institutia care aproba sumele alocate proiectelor de film, a respins cererea de finantare pentru scenariul lui Cristi Puiu. Artistul a trebuit sa se descurce singur. Ca si alti tineri regizori. Ca un facut, si in acest an, un alt proiect al lui Cristi Puiu a fost respins. Consiliul a acceptat, in schimb, sa dea bani pentru un documentar propus de un fost poet de curte al lui Ceausescu si alta suma consistenta pentru continuarea unui film al carui personaj principal este un comisar ofilit, jucat de un regizor nascut ofilit.
Acest comportament reaminteste, o data in plus, ca nimeni nu e profet in tara lui. Andrei Serban a fost alungat fara scrupule de la conducerea Teatrului National, iar in locul lui a fost adus un scriitor obscur, bine cotat pe vremea comunismului. L-a succedat un dinozaur specializat in literatura cu activisti. Amandoi au resuscitat floarea ofilita a actorimii in voga pe vremea comunismului si au pus in scena un repertoriu prafuit, pentru nostalgici. Greu de gasit un merit celor care au sustinut readucerea celor doua piese de muzeu pe prima scena a tarii.
Cultura oficiala, acolo unde se duc banii nostri, e azi, ca si ieri, reprezentata de insi al caror merit principal este ca nu musca mana care-i hraneste, ca le sunt recunoscatori pana in panzele albe celor care i-au a