NICODIM MUNTEANU A pastorit ortodoxia romana in perioada celui de-al doilea razboi mondial si a instaurarii comunismului, biruind cu intelepciune asprimea unor vremuri tulburi, cand preotii erau arestati si condamnati, iar bisericile, daramate sau inchise.
De-a lungul vietii a fost martor al marilor evenimente ale istoriei, incepand cu cel dintai razboi mondial si Unirea de la 1918, dar a trebuit sa faca fata, in pozitia inalta si plina de responsabilitati de Patriarh, celor mai grele: derularea celei de-a doua conflagratii mondiale si primii ani ai comunismului in Romania. Biograful sau, I.D. Stefanescu, arata in 1946 principiul relatiilor stabilite de Patriarhul Nicodim cu conducerea de stat din vremea aceea: "Patriarhul Nicodim a urmat o linie hotarata de la care nu s-a abatut. El a socotit ca politica tarii si raspunderea ei sunt purtate de guverne. Acestea vin la carma in conditii stabilite de Constitutie si spiritul public. Biserica are datoria sa nu piarda din ochi Evanghelia si poruncile Mantuitorului".
A INFRUNTAT PUTEREA. Pentru a-i ghida pe credinciosi si pentru a accepta noul drum al ortodoxiei, Patriarhul Nicodim a inteles ca trebuie sa gaseasca metode de aparare a Bisericii, a pastorilor ei si a credinciosilor. Fiindca studiase la Kiev, intr-o tara din care a pornit suflul revolutiei socialiste, a avut bune legaturi in randurile conducatorilor societatii de dupa al doilea razboi mondial, fapt ce l-a ajutat sa razbata sub noua oranduire a comunistilor. Insa a ramas credincios Evangheliei si poporului, si, chiar daca s-a dovedit capabil de dialog cu noii conducatori, a stiut sa fie ferm si convingator atunci cand atacurile s-au indreptat asupra Bisericii sale. De exemplu, in 1940, la un an de la alegerea sa ca Patriarh, cand regele Carol al II-lea a abdicat si generalul Ion Antonescu a venit la guvernare, noua conducere a Ministerului Cultelor
