Miscarea sindicala constanteana este ca si inexistenta! Cum s-ar spune, bate vantul a pustiu prin marile organizatii si confederatii, ca si cum problemele celor multi si saraci s-ar fi rezolvat! Adevarul este ca liderii constanteni s-au boierit, iar munca sindicala nu prea mai este de nasul lor! Nu stiu care este regula democratiei in interiorul sindicatelor, dar constat ca in fruntea sindicalistilor sunt cam aceiasi indivizi cu fete galbene care s-au rascopt pe functii, de parca ar fi alesi pe viata! Ca lideri de sindicat, dumnealor se afla pe o pozitie privilegiata, de pe care pot folosi cu multa indemanare arma santajului si a presiunilor de tot felul. Nu in interesul celor pe care, chipurile, ii reprezinta, ci in interesul lor personal. Mimand grija fata de oamenii muncii, cum erau catalogati candva cei care alcatuiau clasa muncitoare, diversi granguri de sindicat, pentru ca asta au devenit, s-au varat cu insistenta prin tot felul de comisii, comitii si consilii de administratie. Daca tot mai este ceva de muls, de ce sa nu o faca si dumnealor! Culmea este ca, in anumite cazuri, si avem destule exemple in acest sens, domnii lideri pun la bataie obraznicia lor sindicala pentru a-si baga nasul in chestiuni care nu-i privesc. Sunt locuri unde s-a instaurat o autentica dictatura sindicala a unui singur om, a liderului caruia i-a intrat in cap ca poate face doar ce vrea el! Asistam chiar la veritabile comploturi indreptate impotriva conducerilor unor firme si societati comerciale, chiar a unor patroni. De regula, miza pusa in joc nu vizeaza drepturile tuturor angajatilor, ci numai interesele celor care s-au invatat sa traga sforile de ani de zile. E cate un sindicalist-sef care nu da socoteala nimanui, nu face pontaje, nu se subordoneaza, considerand ca el este mai presus decat toate regulamentele de ordine interioara! Pozand in proletar autentic, bate cu pumnul in mas