Apele sunt tot mai tulburi in Italia, dupa ce sase ambasadori NATO, intre care si cel al Romaniei, au cerut populatiei italiene sa sprijine continuarea misiunii militare a Italiei in Afganistan.
Presedintele Italiei l-a convocat ieri pe ministrul italian de Externe, exprimandu-si preocuparea cu privire la scrisoarea semnata de cei sase ambasadori NATO - ai Romaniei, Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Australiei si Olandei - referitoare la stadiul trupelor italiene din Afganistan. "Gafa ambasadorilor ia prin surprindere Presedintia", titreaza La Stampa, amintind ca autoritatile italiene au fost foarte uimite ca ambasadorii au preferat sa publice aceasta scrisoare in paginile cotidianului La Repubblica, in loc sa o trimita Guvernului, mai ales acum cand in Italia se deruleaza o ampla dezbatere privind soarta celor 1.900 de militari italieni aflati in Afganistan sub umbrela NATO.
"INVITATIE". Ambasadorul Cristian Colteanu si ceilalti diplomati invita Guvernul italian sa-si respecte propriile angajamente, prin mentinerea trupelor in Afganistan. Este invocat rolul activ si benefic pe care l-a avut Italia pana in prezent: "Trebuie subliniat ca, datorita ajutorului Italiei, comunitatea internationala a demarat un proces de stabilizare si reconstructie, ce a ameliorat conditiile de trai pentru milioane de afgani. Progresele sunt indiscutabile. Pentru prima oara dupa zeci de ani, afganii au asteptari realiste pentru un guvern reprezentativ, un viitor economic mai bun, servicii de sanatate publica mai eficiente si un sistem de invatamant deschis atat barbatilor, cat si femeilor". Scrisoarea l-a iritat pe ministrul de Externe, Massimo DâAlema, care a catalogat gestul ca fiind "destul de neobisnuit". "Cred ca pentru a discuta aceste chestiuni exista contexte potrivite", a spus seful diplomatiei, amintind ca este mai corect "sa se pastreze formele normale in c