Fiecare proverb isi reclama cu timpul un antidot, un contraproverb, ce ar trebui sa ne convinga ca judecata si prejudecata sunt gemene.
La scoala invatam ca marile spirite se intalnesc, dar regula e ca se intalnesc mai ales cele mijlocii si mici. Prejudecata ca Bucurestiul e un Paris mai mititel a devenit un bun national. Am putea gandi ca omul care a rostit prima oara aceasta ineptie ori n-a vazut Parisul, ori vedea crucis. Eu socotesc c-a vazut Parisul, insa defectul la impresie s-a produs acasa, la Bucuresti, unde, din patriotism de spirit mic sau fiindca era beat, a vazut ce nu e. In absolut toate privintele, metropola franceza e altceva decat Bucurestiul. Bucurestiul e un Ferentari mai mare. Parisul e o institutie urbana cu puteri mondiale ce, in cel mai scurt timp, il trimite pe orice nou-venit spre locul sau. Mai bine zis, acolo unde ii e de fapt locul. Iar pe multi ii convinge curand ca n-au nici un loc aici, nici macar in marginime. E un oras care ii centrifugheaza pe "integratii" Europei catre marginile sale. Ametiti de legendele si delirurile memorialistice citite acasa, turistii de toata starea, dar si compatriotii porniti sa se aciueze in Europa, nu intr-un targ mai pe potriva puterilor lor, ci numai la Paris, bat centrul si cartierele aristocratice cu sentimentul ca au in sfarsit acces la masa bogatilor. O fac cu ghidurile pentru cei cu stare in mana. Trebuie spus dintr-un inceput ca toate, dar absolut toate ghidurile, indiferent de limba in care sunt tiparite si de oferta turistica, se adreseaza buzunarelor pline ori cu parale inauntru. Nu cunosc nici un ghid pentru saraci, pentru iubitorii Parisului ieftin, pentru intrarea in oras pe usa din dos, cu autobuzul si cu bani putini.
Avand experienta catorva voiaje mai lungi la New York, am invatat drumurile si locurile Parisului intai pe harti si pe brosurile transportului in comun. Primul sfat
