Familia galateanului Nelu Ilie trece printr-o perioada extrem de tensionata, mai ales dupa ce in ultimele zile cazul a devenit un subiect de ample dispute politice, ajungandu-se chiar la demisia ministrului de Externe. Iar toate acestea vin dupa trei luni in care sora si sotia lui Nelu, Renata Ilie, grefiera la o instanta locala, au stat cu sufletul la gura asteptand vreo veste buna de la autoritati.
Se pare ca Renata a fost puternic marcata de aceasta situatie, pentru ca pe 10 ianuarie, la doua luni de la arestarea sotului sau de catre Politia Militara a SUA, a intentat proces de divort. Motivele sunt trecute sub tacere.
O ruda a afirmat ca Nelu si-ar fi rugat rudele sa nu mai vorbeasca cu nimeni, pentru ca si asa tot balamucul la care s-a ajuns i-a distrus familia. Ieri, la blocul E8, din cartierul Tiglina 1 din Galati, era liniste. Un pensionar din bloc ne-a spus ca habar nu are ca barbatul despre care televiziunile vorbesc de o saptamana ii este vecin. Apartamentul de doua camere nedecomandate in care locuiesc Renata si Nelu Ilie este situat la ultimul etaj. Ieri, soneria era decuplata si nimeni nu raspundea la bataile in usa.
Intarzieri repetate
Sora lui Nelu, Dana Ilie, a declarat ca duminica seara Nelu i-a telefonat sotiei si i-a spus ca este bine si ca abia asteapta sa se intoarca acasa. Ieri dimineata au aflat de la jurnalele de stiri ca acum sunt alte probleme, ca s-ar fi defectat aeronava Hercules care trebuia sa ii aduca in tara pe cei doi. Toate aceste intoarceri de situatie, criza politica ivita, toate speculatiile care se fac, conform carora Nelu ar fi spion, au strecurat teama in sufletele celor din familie: “Noua deja parca ne este teama, pentru ca trebuiau sa vina, iar acum nu mai vin pentru ca s-a defectat aeronava. Deja ne-a luat tremuratul, pentru ca nu stim in ce suntem bagati. Vedeti ce intorsatura au luat lucr