Clujul se afla in fata unui moment de rascruce. Nu doar arhitectii sau investitorii straini au remarcat acest fapt. Este un moment de care edilii orasului si ai judetului vor trebui sa treaca. Cum? Cu profesionism si simtul datoriei, spera alegatorii lor. Simtul datoriei se cheama, in primul rand, simtul civic, cel de membru al cetatii.

La Cluj, oamenii au incetat sa mai simta ceva cu adevarat pentru cetatea lor, cel putin cei aflati la carma destinului vechiului burg medieval. De ce? Educatia se face in familie si pe parcursul unor generatii intregi. Cati oare mai sunt clujeni din tata-n fiu? Cati mai simt ceva pentru orasul care ii adaposteste, hraneste, le educa copiii la diverse scoli?

De fapt, noi, cei multi, care am ajuns in Cluj la un moment din viata noastra, legat de scoala sau facultate, ori de un nou serviciu, am reusit sa invatam lectia cetatii, regula dupa care se traieste intr-un oras vechi, cu traditie si cu o istorie remarcabila? Mai degraba am reusit sa ne impunem noi stilul de viata rural decat sa-l deprindem pe cel urban, si de aici a reiesit un amalgam de viata rustico-urbana.

Mai tineti minte acei navetisti care ziua lucrau in Cluj, iar seara ajungeau acasa, in satele dimprejurul orasului? Ei au facut naveta ani de zile, pana s-au plictisit si au ramas la oras, prin caminele de nefamilisti ori prin apartamentele primite pe lista speciala de la intreprindere, dupa ce directorii au fost “unsi” cu ce trebuie.

Si atunci te intrebi: “Oare noi ne-am deprins noi cu orasul sau Clujul s-a procopsit cu noi? Un cosmopolitism proletar care astazi da nastere unui mutant pseudo-urban.

Cum am putea vedea acest lucru? Simplu! Plimbati-va prin oras ca un turist deprins cu strazile Vienei sau ale Grazului, ori ale Parisului sau ale Munchenului, si veti vedea ca orasul de pe Somes arata dezolant, dupa vreo 40 de ani de comunism si vreo 17 d