“Farsa condamnarii comunismului” se intituleaza primul dintr-o serie de articole pe care dl Adrian Severin il publica, incepand cu 30 ianuarie, in “Ziua”. Desi autorul isi ia precautii, acceptand ca “indiscutabil” faptul ca regimul comunist “a comis in permanenta nedreptati”, d-sa adopta o atitudine rezervata atunci cand e vorba sa accepte ca sistemul a fost “nedrept si nejustificat… in totalitate si fara intrerupere”. Fara sa intru in amanunte, se poate spune ca aspectele pozitive enumerate de dl Severin nu pot fi considerate asa decat cu argumente sofistice. De exemplu, nu trebuie sa fii un mare istoric pentru a constata ca “semnarea Actului final de la Helsinki cu al sau cos trei dedicat drepturilor omului” nu a fost altceva decat o stratagema grosolana, caci regimul Ceausescu, intr-o masura inca si mai mare decat al celorlalte tari satelite, nici nu se gandea sa respecte drepturile omului si nu a facut-o pana s-a prabusit. Acordurile de la Helsinki au fost o negociere in care partile s-au angajat sa respecte granitele internationale (in primul rand granita germana) contra respectarii drepturilor omului, un targ in care partea prosovietica era sigura ca va putea trage chiulul.
Ceea ce a fost in permanenta criminal si ilegitim in comunismul romanesc, de la preluarea puterii, in 1945, pana la prabusirea lui, in 1989, a fost abolirea statului de drept. Aceasta domnie a nonlegii avea doua aspecte, egal de condamnabile: mai intai legile insesi erau criminale; in al doilea rand, chiar asa cum erau, legi ilegale prin esenta lor, nu erau respectate.
Sa luam, de pilda, articolul 3 al Constitutiei din 1965, care declara ca “in Republica Socialista Romania forta politica conducatoare a intregii societati este Partidul Comunist Roman”. Cum era posibil ca un partid politic, oricare ar fi fost el, sa-si aroge, prin Constitutie, dreptul inalienabil de a conduce o tara?
