(Foto: Romania Libera)
Doi fotografi baimareni, Dorin Maciovan si Eugen Stoica, si-au pus “la bataie” imaginile surprinse in catunul Craica, un amalgam de insalubru, colibe de tabla si chirpici, pentru a-i sensibiliza pe vizitatorii expozitiei ce poarta numele coloniei de la marginea orasului.
Vernisata la sfarsitul saptamanii trecute, evenimentul a propus vizitatorilor un substituent al biletului de intrare: o donatie in haine sau obiecte pentru comunitatea napastuita care isi duce zilele in improvizatul cartier tiganesc.
Pe cateva dintre cocioabele acoperite cu tabla troneaza antene parabolice. Intr-o vreme, in zona exista chiar si un “laborator” de tatuaje, gestionat de un rrom cu initiativa. Cele peste 30 de imagini prezentate de Maciovan si Stoica in cadrul expozitiei sunt, de fapt, un fotoreportaj al vietii din colonia improvizata.
Cafeneaua din cocioaba
“Ne-a impresionat modul in care vorbesc oamenii aceia despre viata grea pe care o traiesc intr-un loc lipsit de cele mai minime conditii de civilizatie.
“Fara apa, canalizare, cu curent tras cine stie de unde... Dorinta noastra a fost ca imaginile sa spuna un story al modului in care unii semeni de-ai nostri traiesc in mileniul III, in Uniunea Europeana. Am baut chiar o cafea cu ei, ne-au invitat intr-un fel de cafenea-cocioaba. Atunci le-am promis ca o sa incercam sa-i ajutam.
Din pacate, mai mult nu sta in putinta noastra, dar niste haine sau obiecte casnice poate vom putea aduna cu ajutorul donatorilor”, a spus Eugen Stoica.
Craica - povestea
“Cartierul” a fost improvizat pe malul stang al paraului Craica, in apropierea caii ferate din Baia Mare, de catre rromii evacuati de catre autoritati din apartamente de stat, actiune