Creşterea numărului de persoane care au conexiune la internet şi sporirea încrederii acestora în sistemele de tranzacţionare online vor umfla în 2007 afacerile din domeniul comerţului electronic la nivel global. Şi în România vânzările pe internet au început să câştige încrederea clienţilor. În timp ce creşterea economică din Uniunea Europeană va fi în acest an de aproape 2,5%, vânzările online se vor majora cu 30% faţă de cele înregistrate anul trecut. De altfel,
Creşterea numărului de persoane care au conexiune la internet şi sporirea încrederii acestora în sistemele de tranzacţionare online vor umfla în 2007 afacerile din domeniul comerţului electronic la nivel global. Şi în România vânzările pe internet au început să câştige încrederea clienţilor.
În timp ce creşterea economică din Uniunea Europeană va fi în acest an de aproape 2,5%, vânzările online se vor majora cu 30% faţă de cele înregistrate anul trecut. De altfel, expansiunea acestui domeniu va continua într-un ritm anual de peste 20% în următorii cinci ani, conform unei prognoze realizate de firma americană de cercetare Forrester Research.
Analiştii Forrester apreciază că vânzările europene online vor creşte de la 102 miliarde euro în 2006 la 263 miliarde în 2011. Această evoluţie are două cauze. În primul rând, numărul clienţilor va creşte de la la circa 100 milioane persoane la 174 milioane în perioada amintită. În acelaşi timp, datorită încrederii tot mai mari în sistemele de plăţi prin internet şi eficienţei acestui canal de vânzări, europenii îşi vor majora şi suma anuală pe care o vor cheltui astfel, de la 1.000 euro la 1.500 euro.
O evoluţie similară este aşteptată şi în Statele Unite, unde analiştii Forrester apreciază că valoarea comerţului electronic se va dubla în următorii cinci ani. Anul acesta, în SUA s