Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creanţele şi energia se vor licita în ringul Bursei de Mărfuri

Publicat in Adevarul, miercuri 7 februarie 2007 ·

BRM are acceptul autorităţilor pentru a intermedia compensările şi contractele de furnizare la termen a energiei Conducerea Bursei Române de Mărfuri (BRM) a anunţat, ieri, că va BRM are acceptul autorităţilor pentru a intermedia compensările şi contractele de furnizare la termen a energiei Conducerea Bursei Române de Mărfuri (BRM) a anunţat, ieri, că va intermedia, începând din 22 februarie, încheierea de contracte pentru livrarea la termen a energiei electrice -"forward". De asemenea, instituţia bursieră are acceptul ministerelor de Finanţe şi de Justiţie pentru a organiza tranzacţionarea creanţelor comerciale între firme. "Până în 22 februarie vom trimite mesaje către producătorii de energie electrică, pentru a vedea dacă vor să vândă prin BRM", a spus Mircea Filipoiu, preşedintele Bursei Române de Mărfuri. El nu a exclus posibilitatea ca BRM să devină bursă regională de energie, intenţie anunţată şi de operatorul bursei de electricitate OPCOM. De asemenea, BRM "este interesată şi de introducerea de tranzacţii cu petrol şi gaze naturale", a menţionat Filipoiu. Despre tranzacţiile cu energie, şeful BRM a precizat că acestea se vor desfăşura prin licitaţie cu strigare. "Avem primul ordin de cumpărare pentru 10 MWh în bandă, ordin transmis de către grupul Ennet, iar energia electrică va fi livrată companiei în perioada 1 martie 2007 - 28 septembrie 2008", a mai spus Filipoiu. Printre acţionarii BRM se află Nuclearelectrica, Electrica, Termoelectrica, Hidroelectrica. BRM are în prezent 120 de membri acţionari. Operatorii pieţei se ceartă, deşi nu sunt concurenţi Conducerea BRM a ţinut să precizeze că tranzacţiile tip "forward" nu intră în concurenţă directă cu serviciile oferite de OPCOM, ci se aduc astfel noi instrumente în piaţa de profil. Cu toate acestea, disputa dintre cei doi operatori s-a înteţit în ultima perioadă. În urmă cu două săptămâni, reprezen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 30 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°