În vara anului 1942, tânărul Mircea Eliade se întorcea în România, fără să ştie, după toate aparenţele, că avea să fie ultima sa vizită în ţară. O perioadă relativ necunoscută din viaţa sa e repusă acum în discuţie, odată cu apariţia „Jurnalului portughez“. Perioada petrecută de Mircea Eliade în Portugalia (între 1941 şi 1945, în mare parte ca angajat al Legaţiei române de la Lisabona) a constituit multă vreme un soi de „pată albă“
În vara anului 1942, tânărul Mircea Eliade se întorcea în România, fără să ştie, după toate aparenţele, că avea să fie ultima sa vizită în ţară. O perioadă relativ necunoscută din viaţa sa e repusă acum în discuţie, odată cu apariţia „Jurnalului portughez“.
Perioada petrecută de Mircea Eliade în Portugalia (între 1941 şi 1945, în mare parte ca angajat al Legaţiei române de la Lisabona) a constituit multă vreme un soi de „pată albă“ în biografia lui. În mare măsură, până la publicarea, în cele din urmă, a jurnalului pe care Eliade l-a ţinut în acei ani, istoricii trebuiau să se sprijine mai ales pe fragmentele transcrise de el în „Memoriile“ sale, sub rezerva faptului că Eliade a rescris, în destule situaţii, însemnările din jurnal, în special atunci când acestea se refereau la episoade ca angajarea sa politică alături de legionari, negată de el până la sfârşitul vieţii.
Jurnalul portughez e un caz singular în bibliografia lui Eliade, pentru că este unica sa scriere memorialistică rămasă în manuscris. Aşadar, e o sursă de informaţii de prima mână.
La Lisabona, Eliade a trăit experienţa unei dictaturi relativ benigne – Antonio de Oliveira Salazar, prim-ministrul Portugaliei, a rezistat în funcţie din 1932 până în 1968. Jurnalul lui Eliade din aceşti ani semnalează despărţirea sa treptată de foştii prieteni din mişcarea legionară (în care fusese m
