Traian Băsescu nu este uşă de biserică. Ba, chiar, din păcate pentru el, pare că-i place gâlceava. Că o provoacă. Şi că se simte mai bine în furtună. Şi-a asumat conflictul de la început. Putea să fie un preşedinte senin, ca Ion Iliescu. Să vorbească o dată într-un mandat de capitalismul de cumetrie şi să-i spună premierului că ei conjugă diferit verbul „a avea“ şi gata; se putea gândi că-şi va mânca liniştit şi pâinea celui de-al doilea mandat. Tr

Traian Băsescu nu este uşă de biserică. Ba, chiar, din păcate pentru el, pare că-i place gâlceava. Că o provoacă. Şi că se simte mai bine în furtună. Şi-a asumat conflictul de la început. Putea să fie un preşedinte senin, ca Ion Iliescu. Să vorbească o dată într-un mandat de capitalismul de cumetrie şi să-i spună premierului că ei conjugă diferit verbul „a avea“ şi gata; se putea gândi că-şi va mânca liniştit şi pâinea celui de-al doilea mandat. Traian Băsescu a ales să dea cu piciorul în toate muşuroaiele de furnici. Din politică, din afaceri, din presă, din justiţie. Inevitabil, zumzetul a devenit asurzitor. Oricât ar părea de ciudat, preşedintele nu are aliaţi naturali. În schimb, are duşmani care simt instinctiv pericolul. Şi care s-au aliat fără a mai fi nevoie să stabilească o strategie comună. Fiecare atacă înainte de a fi lovit decisiv. A exagerat cu criticile la adresa premierului Tăriceanu şi l-a transformat pe acesta dintr-un moderat într-un adversar ireductibil, făcându-l, totodată, captiv în tabăra radicalilor din PNL, iar proiectul politic al lui Dinu Patriciu, o alianţă PNL-PSD, e pe cale să devină realitate. Din cutiile Pandorei pe care le-a deschis preşedintele, victime au ieşit oameni care i-au fost apropiaţi: un ziarist, Carol Sebastian, care a scris cu cerbicie 16 ani împotriva fostei Securităţi, şi Mona Muscă, despre care se poate spune orice dar nu că a fost un om politic incor