Adrian Gâncean, unul din muncitorii eliberaţi din Irak, a declarat miercuri, că trauma prin care a trecut ar fi putut fi evitată dacă angajatorii ar fi făcut muncitorilor un instructaj sumar, dar că nu are intenţia să dea în judecată pe nimeni pentru ceea ce i s-a întâmplat.
"Nu dau în judecată nicio firmă. N-am avut şi nici nu am intenţia să dau în judecată pe nimeni. Daca aş da în judecată o companie americană n-ar fi decât o pierdere de timp. Dar, din partea americanilor ar fi trebuit făcut un briefing, am intrat într-o unitate militară americană, eu sunt cetaţean român, nu ne-au fost prezentate regulile…nu eram nebun să-mi pierd libertatea pentru nişte fotografii", a declarat Gâncean.
Adrian Gâncean a mai spus că experienţa traumatizantă prin care a trecut ar fi putut fi evitată dacă i s-ar fi făcut un instructaj, chiar sumar, cu privire la regulile militare americane din bazele unde lucrează muncitori străini.
Cât a fost prizonierul Forţelor Aliate, Adrian Gâncean a declarat că s-a temut cel mai mult că ar putea transferat într-o închisoare religioasă iraqiana, Uahabi, sau la Guantanamo, iar în timpul detenţiei, cel mai greu de suportat a fost faptul că nu mai era tratat ca persoană, ci era doar un număr. Cu toate acestea, el a afirmat că este recunoscător unora dintre paznicii americani, care s-au purtat cu el omeneşte, "cât se putea în condiţiile date".
El a mai povestit că, la o lună de la arestare, au fost mutaţi într-o închisoare pentru terorism juvenil.
Cei doi muncitori români au fost reţinuţi timp de trei luni în Irak de forţele americane, pentru că au încălcat regulamentele şi au filmat în interiorul unei baze SUA.
După eliberarea lor, în 2 februarie, Gânceanu şi Ilie au fost găzduiţi la ambasada României din Bagdad, unde au aşteptat, potrivit declaraţiei date de ambasadorul Mihai Stuparu agenţiei NewsIn, îndeplin