Compania Nationala TAROM a anuntat ca intentioneaza sa reduca tarifele la biletele de zbor, atat pe cursele interne, cat si pe cele externe din cauza presiunii fantastice de pe piata, generate de preturile practicate de operatorii aerieni de curse low-cost. Concomitent cu reducerea tarifelor, operatorul aerian intentioneaza sa isi creasca simtitor calitatea serviciilor companiei.
“Chiar din aceasta vara vom aplica reduceri pe toate segmentele, pentru a putea fi competitivi, a afirmat Gabriel Dumitrescu, directorul general al TAROM. In plus, vom oferi mai multe promotii, fata de anii precedenti, pentru atragerea cat mai multor clienti”. In ceea ce priveste promotia tarifelor reduse cu 50 la suta pentru destinatiile interne, ce a fost lansata anul trecut, din datele contabile reiese ca nu a avut efectul scontat asupra destinatiilor. Directorul TAROM a declarat ca la ora actuala compania are probleme de incarcare si profitabilitate pe destinatiile Bucuresti-Baia Mare, Bucurest -Satu Mare si pe cursele spre Moldova. Pe plan extern, cele mai bine vandute destinatii ale companiei sunt cele spre Madrid, Tel Aviv, Londra, Barcelona si Paris, iar pe plan intern, cele spre Cluj-Napoca si Timisoara.
In cautarea unei aliante puternice
Pentru a putea fi competitivi, operatorul aerian romanesc TAROM va opta pentru una dintre cele mai importante aliante de companii aeriene internationale, Star Alliance sau Skyteam, in a doua parte a anului. Decizia afilierii la una dintre cele doua aliante va fi determinata de negocierea contractului de afiliere. Practic, TAROM trebuie sa-si negocieze foarte bine rutele de operare pentru a nu ajunge sa zboare pe curse pe care nu doreste. Star Alliance este formata de Lufthansa si are printre membri companii precum Air Canada, Air New Zealand, ANA, LOT (Polonia), Austrian Airlines, TAP Portugalia, Spanair, SAS, Thai