Progresele spectaculoase realizate in productia vegetala, in ultimele decenii, in special in tarile dezvoltate, s-a datorat, in mare masura, utilizarii rationale a ingrasamintelor chimice.
Inainte de 1989, in Romania era dezvoltata o industrie puternica de producere a ingrasamintelor chimice, la o capacitate care asigura consumul intern, dar avea si disponibilitati importante pentru export. De exemplu, la sfirsitul anului 1990, in Romania, existau 10 platforme pentru producerea ingrasamintelor, care aveau o capacitate anuala de 4, 024 milioane tone substanta activa. In prezent, in urma restructurarilor sau privatizarilor, dar si inchiderii unor mari unitati, aceasta capacitate a scazut la 1,81 milioane tone. Ce-i drept, nici cererea fermierilor nu mai e atit de mare, ca sa nu mai spunem de pretul lor, care an de an a crescut vertiginos. In prezent, pentru tarani, ingrasamintul a ajuns sa fie un lux, de aceea, mare parte din productia actuala a combinatelor romanesti merge tot la export. In schimb, pina anul trecut, sute de mii de hectare au fost ingrasate cu produse venite din est, la preturi mult mai mici decit produsele romanesti, dar si de o calitate mult sub standardele europene.
Gata cu ingrasamintele din est
De la 1 ianuarie 2007, statutul de tara membra impune insa o serie de restrictii si pe piata ingrasamintelor. Astfel, conform Regulamentului CE nr. 2003/2003, producatorii si distribuitorii de ingrasaminte sint obligati sa garanteze conformitatea produselor cu anumite cerinte tehnice legate de compozitia, tipul de ingrasamint, modul de identificare (marcare, etichetare), ambalare. In plus, de la 1 ianuarie, ca oricare alt stat membru UE, si Romania are obligatia sa organizeze controlul oficial al conformitatii ingrasamintelor. Acest regulament urmareste 4 mari obiective: garanteaza utilizatorilor ca i
