Pentru a patra oara la Staatsoper Viena, regizorul Andrei Serban a semnat, in 3 martie, productia cu opera Manon de Massenet, colaborind cu scenograful Peter Pabst, beneficiind de o distributie de vis, personajele conturindu-se astfel intr-o maniera ideala viziunii sale care nu este deloc romantica, baci dimpotriva. Pentru ca, plasata in anii ’30, se desfasoara in decoruri imense, negre sau cenusii, scaldate in lumina rosie à la „Moulin Rouge“, cu „pete“ de verde ingenios reflectate in oglizi la barul cu mese de joc, actiunea debutind intr-o gara (in care furnicarul este punctat de siluete „decupate“ al caror efect este subliniat de imaginea in „stop-cadru“ a corului), continua in camera saracacioasa, doar cu un pat de metal si cu cearceafuri albe, in care cuplul indragostitilor se comporta firesc si… cuceritor (Manon in „body“ negru, Des Grieux in slip alb).
Urmeaza un (posibil) bal in care Bretigny a fost pregnant conturat de catre In-Sung Sim, asemeni Contelui Des Grieux care, in negru, amintind distinctia aristocratica a veacului al XIX-lea, este interpretat impecabil de catre Ain Anger. Michael Roider a facut o adevarata compozitie in Guillot de Morfontaine, in timp ce Pousette gaseste in Simina Ivan o interpreta ideala, alaturi de Javotte (Sophie Marilley) si Rosette (Juliette Mars). Superba este si austeritatea catedralei de la St. Sulpice, scena cazinoului are o densitate aparte (desi repetarea miscarilor lascive si expunerea picioarelor celor trei tinere, de-a lungul intregului spectacol, devine stereotipa), iar finalul aduce un plus de dramatism prin insasi simplitatea sa.
Aparitie hollywoodiana, uimitoare actrita, Anna Netrebko – diva „en-titre“ a momentului pe plan mondial – cinta frumos, cu o traire interioara a carei expresivitate se releva plenar abia in ultimele clipe. O revelatie a fost Roberto Alagna, tenor care, poate si
