Marin MINCU
Experimentalismul poetic romanesc
Prefata de Stefan Borbély
Editura Paralela 45, Colectia „Deschideri“, Pitesti, 2006, 340 p.
Anul trecut, Marin Mincu si-a reincarcat in varianta revazuta si adaugita doua carti teoretice, conceptualizante si „modelizante“ din anii ’80: Avangarda literara romaneasca (antologie si studiu introductiv) si Eseu despre textul poetic II. Ultima – aparuta sub un titlu nou fata de cel din 1988: Experimentalismul poetic romanesc – inglobeaza studiul introductiv al celei dintii. Situata in continuitatea volumului Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetica (1981) si avind in centru evolutiile postavangardiste ale poeziei romanesti, ea constituie propunerea teoretica majora a criticului.
La prima vedere, avem de-a face cu o carte novatoare dintr-o... alta epoca, facind „pereche“ cu Textualism si autenticitate (1993).
In realitate, este mai mult decit atit. Judecind dupa cele citeva adaugiri semnificative, dupa mesajul „referintelor critice“ din final si dupa cel – convergent – din prefata substantiala si spectaculoasa a lui Stefan Borbély (care il plaseaza pe Mincu in proximitatea lui Adrian Marino, opunind eruditia sincronizata a plurispecialistilor cu statut periferic in cultura romana prestigiului desuet al „criticii de autoritate“, preponderent impresioniste...), ne aflam in fata unui nou si incitant exercitiu de legitimare teoretica.
De ce nu a fost recunoscut incomodul Marin Mincu drept „sef de scoala“ al generatiei ’80 de catre cei pe care i-a sustinut? De ce a cistigat postmodernismul „batalia“ conceptuala cu textualismul sau experimentalismul? Sint intrebari importante pe care aceasta carte le lanseaza. Exista, desigur, multiple explicatii, insa cele invocate de Stefan Borbély nu mi se par a fi cele mai convingatoare. Fara a intra prea mult pe terenul teoretic al aut
