Daca nu esti cool nu existi. Nu esti sanatos daca nu esti cool. Si cum sa nu te straduiesti sa fii cool pe o planeta pe care ne simtim in special iarna ca niste crenvursti aproape de punctul de fierbere. Cool, cool, cool, suiera mantra prin mintile adolescentilor crescuti la lumina MTV-ului. Cool, cool, cool, sacadat cade ritmul rugaciunii in lumea fustelor Cosmo. Cool, cool, cool, cânta Che Guevara de pe tricourile tinerilor ecologisti cu aspiratii de intelectualism stângist. In mijlocul vâltorii termoplonjonului planetar, acolo unde creierele fierb mai abitir, busola idealurilor occidentale indica unicul slogan acceptat: Be Cool! Chestia asta cu a fi cool e de obicei insotita de râia sindromului celor trei P. E vorba de un sindrom Perfid, Parsiv si Pervers. Sa luam un specimen de multinationala, care ascunde sub un angeliform zâmbet strategia celor 9 pasi catre succes. Tipul e invariabil cool, altfel nu poate fi innobilat ca general manager, dar si constant perfid, caci altruismul nu intra in atributiunile postului. Sau sa privim buza batrâna a fostului hippiot, inviorata doar de volubila heroina si de vocabula hedonismului vândut catre nepoti. Mosul e cool pentru infantili, dar parsiv pentru parintii hiperprotectori. Perversul si rafinatul gay, intelectual rasat, homalau pentru ignari si homosexual pentru cercetatori, este livrat umanitatii drept cel mai pur exemplu de „coolness“. Vedeti dar ca nu-i saga sa fii cool, nu-i un moft de liceean si nici un artificiu gazetaresc. Cresc munti de bani de pe urma aspirantilor la o viata cool, iar statutul odata atins te inregimenteaza fara invitatie intr-unul dintre cei trei P. Si eu vreau, ca toata lumea, sa ajung cool. Recunosc ca acesta e motivul pentru care am mers sa vad „Little Miss Sunshine“, film nominalizat anul acesta la patru Oscaruri (m-am gândit ca asta-l face dezirabil), productie independenta (deci indice max