OTP Bank şi Volksbank au înregistrat, anul trecut, cele mai mari creşteri ale activelor, pe baza împrumuturilor pentru locuinţe Deşi finanţările ipotecare pentru cumpărare sau
OTP Bank şi Volksbank au înregistrat, anul trecut, cele mai mari creşteri ale activelor, pe baza împrumuturilor pentru locuinţe
Deşi finanţările ipotecare pentru cumpărare sau construcţia unei locuinţe nu pot fi accesate de o mare parte din populaţie, perspectivele de creştere a veniturilor stimulează instituţiile de credit să se poziţioneze pe acest segment de piaţă. Aşa cum cei mai mulţi bancheri prevedeau, creditele ipotecare vor deveni motorul activităţii de finanţare a populaţiei. Lupta a început încă de anul trecut, când mai multe instituţii de credit au venit cu diverse produse ce ofereau dobânzi reduse. Însă două bănci comerciale, care chiar dacă nu apar în top 10, au ieşit în evidenţă prin dinamica înregistrată pe parcursul anului trecut, mai ales ca urmare a creditelor ipotecare. Astfel, activele OTP Bank s-au majorat, în 2006 comparativ cu 2005, de aproape 3,7 ori, iar cele ale Volksbank România au sporit de circa 2,6 ori. Mai mult, bancherii celor două instituţii de credit spun că se vor lupta pentru a ocupa primul loc pe piaţa finanţărilor pentru locuinţe. Laszlo Diosi, director general adjunct în cadrul diviziei retail OTP Bank, a explicat pentru Adevărul că motorul creşterii activelor băncii a fost reprezentat de creditele ipotecare acordate în franci elveţieni. "Însă am avut, în ultimele două luni ale anului trecut, şi o campanie pentru împrumuturi ipotecare în lei, ce a avut succes, astfel încât portofoliul de credite al băncii este unul echilibrat", precizează Laszlo Diosi. Gerald Schreiner, preşedintele Volksbank România, precizează faptul că dezvoltarea băncii a avut la bază atât activitatea de retail, cât şi cea de corporate, segment spre care şi-a îndrept