“Actori romani, cautam armonie, bunavointa, mai multe zambete si…teatru adevarat. Lumea s-a saturat de urlete, de zdrente si de tate goale. In serialele romanesti «dictia» a fost inlocuita cu un surogat lexical intraductibil, de vreme ce se inghit vocalele, se vorbeste in varful buzelor, se sasaie, se raraie; se duce totul de rapa…”
Nu, nu este o replica dintr-o piesa, si nici un anunt atipic decupat din paginile unei publicatii de larga circulatie. Este chiar o clipa de viata, dintr-un tablou de cuplu. Partenerii mei de dialog, Cristina Deleanu si Eugen Cristea, lasa cuvintele sa le dea chip sufletului; sa le impresoare gandurile. Sa le fredoneze melodii cu miros de eucalipt pe care niste ursuleti Koala, cocotati pe etajera bibliotecii din apartamentul lor conjugal, il rod parca aievea leganati de balsamul cu virtuti de somnifer. Ei, actorii cu sute de chipuri si aceeasi inima, simt la fel lumea, gandesc in tempoul unor arii celebre, al muzicii lui Rossini sau Vivaldi, dupa ce i-au imprumutat lui Verdi aerul de sarbatoare care le intra in casa odata cu prietenii, sau au cantat cu Led Zeppelin a lor “Stairway to heaven” (“Scara catre cer”). S-au inaltat apoi peste soaptele altor cuvinte venite din poeme de lumina sau din doine, pana cand deasupra capetelor noastre s-a incins o hora de amintiri. “Incercam sa facem totul bine, sa gasim un univers prin care sa ecranam realitatea ucigatoare. Cristina m-a indemnat sa privesc catre opera, iar eu am atras-o catre Zeppelin sau Black Sabbath. Avem apoi o zona comuna: placerea confesiunii”, spune actorul care joaca pe scena Nationalului bucurestean, acum in “Burghezul gentilom” dupa Moliere. Dar si o pasiune comuna: cartile - lectura e un mod de a fi, de a te defini, de a calatori prin imaginatia visatorilor care dureaza in timp capodopere, iar publicarea unei carti, “pentru ca si asa ceva comitem”, are nevoie de timp si
