Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelurile pentru tineret au avut cea mai dinamică evoluţie în 2006

Publicat in Adevarul, joi 8 februarie 2007 · ·

Numărul acestor unităţi este încă unul infim, astfel că segmentul cu cea mai importantă creştere în turism este nesemnificativ Hotelurile pentru tineret au înregistrat cea mai mare Numărul acestor unităţi este încă unul infim, astfel că segmentul cu cea mai importantă creştere în turism este nesemnificativ Hotelurile pentru tineret au înregistrat cea mai mare creştere în ceea ce priveşte numărul de sosiri şi de înnoptări în 2006 faţă de 2005, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, sosirile în aceste unităţi au crescut cu 55,5%, iar înnoptările cu 73,1%. Problema însă constă în faptul că, deşi foarte efervescent, acest segment are o pondere foarte mică în totalul structurilor hoteliere din România - de doar 1-2%. "Există foarte puţine astfel de unităţi, sub 5% din totalul hotelurilor din România. Cel mai aproape probabil că este un procentaj de 1-2%", a declarat pentru Adevărul Mihai Rîjniţă, secretar general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). Potrivit acestuia, hotelurile pentru tineret au capacităţi de cazare reduse, de 10-30 de camere, însă, în acest context, gradul de ocupare anual este de cele mai multe ori de 100%. Pe de altă parte, Traian Bădulescu, reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) consideră că se poate deja vorbi despre un trend şi că se observă, în ultima perioadă, o creştere consistentă a turismului de tineret. "Acest tip de hoteluri au preţuri mai mici decât unităţile de cazare obişnuite. Turismul de tineret, un segment neglijat în ultimii 15 ani, începe din nou să se dezvolte", spune Bădulescu. Majoritatea tinerilor, explică el, nu deţineau până acum suficiente fonduri pentru a investi în vacanţe, aşa că, în cazul unor deplasări prin ţară, înnoptau la rude, prieteni sau închiriau apartamente particulare pentru un timp limitat. În general, astfel de unităţi se adrese

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 23 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 40 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°