Aşadar, Spinoza s-a născut în 1632 în Amsterdam, într-o familie bogată, primind o educaţie strălucită, şi a murit în aceeaşi ţară, în La Haye, în anul 1677.
Patria sa este Olanda secolului al XVII-lea, în plină ascensiune culturală.
A trăit patruzeci şi cinci de ani; puţin faţă de o activitate extrem de laborioasă. Viaţa şi-a trăit-o făcând metafizică şi şlefuind lentile de ochelari. Un optician de geniu. "Ochiul" său vizionar depăşeşte însă cu mult randamentul pur fizic.
Este cel dintâi filosof, metafizician, cu o gândire panteistă sistematică, bazată pe o logică strânsă, asemănătoare cu a lui Descartes, faţă de care Spinoza vădea o adevărată veneraţie, ceva mai rar la un cugetător iudeu. Ceea ce duce la altă religie, la un cu totul altfel de Dumnezeu... Lucru care nu le-a scăpat marilor rabini olandezi ai secolului al XVII-lea, în largi discuţii - deşi foarte cuviincioase - cu teologii creştini, după cum arătam în volumul întâi al Memoriilor apărute.
Astăzi s-ar putea lua exemplu de la acest stil...
După această nouă metafizică spinozistă, cum era posibil un Dumnezeu iudaic, şi nu numai iudaic, care să nu mai fie El însuşi deasupra oricărei creaţii, ci aceasta însăşi, Natura, creată de El, care nu mai este decât Natura Naturans, Natura Naturata, Natura Făcătoare de Ea însăşi... Ce fel de Dumnezeu, democrat, parlamentar mai este ăsta?... Un Dumnezeu comun, obedient, în rând cu toată Lumea, ca întreaga Natură?... Nici teologii creştini nu ar fi fost de acord...
Etica lui Spinoza, care poartă pecetea carteziană a Discursului asupra metodei, se bazează pe patru definiţii:
"înţeleg prin cauza însăşi ceea ce esenţa cuprinde existenţa, adică a cărei natură nu poate fi concepută altfel decât a fi existenţa.
Prin substanţă înţeleg ceea ce este în sine şi se concepe prin sine, adică al cărei concept nu cere, pentru a fi
