Premierul pare ca a gasit calea spre eul sau politic.

Se arata cat mai mult opiniei publice care in campania electorala din 2004 il confunda cu Mircea Geoana, sustine brefingurile saptamanale la guvern, asa cum proceda odinioara inamicul sau de azi Theodor Stolojan, cere demisia ministrului de externe, opozitiei sa temporizeze suspendarea presedintelui si sa se concentreze asupra alegerilor europene, sefului statului sa nu mai incalce Constitutia si

sa nu mai insulte parlamentul, iar omologului sau italian Romano Prodi - iertare pentru gestul ambasadorului Romaniei la Roma.

Premierul Tariceanu se comporta ca un presedinte, dojenitor, protector, mediator, mobil, activ, autoritar, intervine in politica, evalueaza economia, joaca in politica externa. Ca la un semn, PSD se trezeste din betia suspendarii, iar Romano Prodi incheie un pseudoconflict diplomatic primind scuzele gratuite ale Romaniei.

Ce mai, Tariceanu este de nerecunoscut, si-a lepadat invelisul de ratusca si se impodobeste cu pene de lebada.

Apelul lui Tariceanu catre clasa politica a fost primit, in mod neasteptat, ca un bine-venit dus rece de partidele isterizate de suspendarea lui Traian Basescu. Dintr-o data, goarna PSD Victor Ponta nu mai era atat de convins ca demersul opozitiei are temei, iar parlamentarii opozitiei s-ar multumi cu retractarea declaratiei prezidentiale despre lichelele din legislativ.

In aceeasi logica se inscrie si implicarea sefului executivului in incidentul dimplomatic inexistent cu Italia.

Inexistent pentru ca, la Riga, Romania a cerut explicit statelor europene - Germania, Franta, Italia, Spania - sa suplimenteze trupele in Afganistan si sa participe la razboiul din sud pentru a salva NATO de la cel mai mare esec din istoria sa, care, dupa unii, ar insemna moartea Aliantei.

De altfel, NA