Deocamdată în România nu putem vorbi de un gen al teatrului underground stabilizat. Cluburile de teatru sînt prea puţine pentru a isca o concurenţă reală între ele. Tinerii artişti le folosesc mai mult ca pe o rampă de lansare personală şi mai puţin ca pe un spaţiu alternativ al libertăţii de expresie. Chiar dacă deschizătorul de drumuri, Green Hours-ul din Bucureşti se află la zece ani de la prima producţie originală, putem vorbi de teatrul de subterană ca de un experiment aflat încă la început.

Cu toate acestea, cluburile de teatru underground reprezintă la noi mai mult decît instaurarea unui alt gen de teatru. Cum tineri din România, conform unui sondaj Pro Youth realizat la finele anului trecut, nu mai merg la teatru, fiind mai atraşi de televizor, de lumile virtuale ale jocurile pe calculator sau ale reţelelor de Internet, clubul de teatru a devenit o "momire" a tînărului către această zonă. Şi, după cum toate cluburile şi spaţiile alternative, care oferă acest gen de spectacol, sînt neîncăpătoare, e la îndemîna oricui să-şi dea seama că este mult mai uşor să ademeneşti un tînăr la un spectacol de teatru, oferindu-i-l, nu sub forma unui bilet la un Teatru-Instituţie, ci ca pe un fel de "bonus", la o cafea şi la o ţigară.

CUM A ÎNCEPUT?

Cu Green Hours 22 jazz-cafe. Iniţial un club de jazz, înfiinţat în 1994, într-o clădire veche de pe Calea Victoriei, clubul a devenit în prezent şi un fel de iniţiator al teatrului underground, fiind şi un deschizător de drumuri. Nu a apărut însă ca rezultat al unui plan îndelung pus la cale, ci dintr-o joacă. În pauzele dintre concertele de jazz, tineri actori şi studenţi la teatru, unii dintre ei clienţi ai barului, înjghebau scurte scenete de cîte 5-7 minute, scenete care "au prins" la public din ce în ce mai mult. Cum a alunecat Green Hours de la acele scheciuri înspre panta teatrului, ajungînd în preze