Un spectacol special va avea loc luni, 12 februarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor. Trei "clasici" ai muzicii folk romanesti, Vasile Seicaru, Victor Socaciu si Mircea Vintila, prezenti pentru prima data la Iasi in aceasta formula, vor interpreta melodii consacrate, dar si creatii noi. "Transmiteti-le iesenilor, pe care ii consider prieteni foarte apropiati, ca abia astept sa ne revedem!", spune Victor Socaciu, care nu a mai cintat la Iasi de mai bine de 6 ani. Trei dintre cei mai cunoscuti folkisti romani, Vasile Seicaru, Victor Socaciu si Mircea Vintila, au pornit intr-un turneu prin Moldova. Iasul este cel care deschide seria de spectacole programate in zilele urmatoare in Bacau si Suceava. "Chiar ma bucur ca ajung la Iasi dupa mai bine de sase ani de la ultimul concert. Intilnirile cu moldovenii sint mereu exceptionale, poate si pentru ca sufletul meu este moldovean de pe partea mamei", ne-a spus Victor Socaciu. Si pentru ca, dupa sase ani, cit a lipsit de pe scena ieseana, i s-a facut un dor teribil de "dulcele tirg", Victor Socaciu a inclus deja Iasul in viitorul turneu de promovare a albumului pe care spera sa il scoata pe piata pina in toamna. La fel de nerabdator sa se reintilneasca cu publicul iesean este si Vasile Seicaru. "Va fi un concert viu. S-a renuntat de mult la folk-ul acela din anii '80. Acum, muzica noastra este mult mai penetranta, mai vie. Astfel am reusit sa cistigam publicul tinar, dornic sa ne asculte melodiile, povestile. In plus, s-a nascut o generatie extraordinara de tineri folkisti care cinta cu suflet si talent", spune Vasile Seicaru. Dupa turneul-maraton pe care l-a avut in decembrie anul trecut in 26 de orase din tara, acum, plin de elan, Vasile Seicaru pregateste un alt eveniment de acest fel, in care ne-a promis ca va include si Iasul. Un bilet la concertul programat luni la Casa de Cultura a Sindicatelor costa