Trebuie să răspunzi la întrebările absurde? Eram înclinat să cred că nu. A vorbi de un Arghezi legionar dovedeşte o fantezie cam necontrolată. Poate părea o dezvăluire senzaţională, dacă n-ar fi o prostie. Mărturisesc că n-aş fi crezut că e necesar să combat enormităţi, dacă, de curând, cineva nu mi-ar fi spus cu cinism: "Eu cred că Arghezi putea fi şi legionar, pentru că a fost în atâtea alte feluri!" Am întrebat, mai mult ca să văd ce ştie interlocutorul meu: "În câte alte feluri a fost Arghezi, din punct de vedere politic?" Mi s-a răspuns: "În câte feluri a vrut! A fost o giruetă politică!" Preopinentul meu nu ştia nimic precis, dar îmi spunea răspicat şi agresiv, într-un mod care nu admitea replică sau dubiu şi, mai ales, nici un fel de argumente, că Arghezi s-a compromis în toate felurile şi că, prin urmare, n-ar fi de mirare să fi fost - nu se ştie cum - şi legionar. Sau, dacă nu membru episodic al Mişcării, măcar un publicist pro-legionar, unul printre atâţia alţii! Opinie totalmente falsă! ştiam că biografia argheziană nu se bucură de un bun renume, dar nu aş fi crezut că i se poate pune în seamă orice. Nu răspund, în continuare, unui singur om care gândeşte astfel, răspund unei suspiciuni pernicioase. O prostie, cum e aceea că Arghezi ar fi fost legionar, se răspândeşte foarte repede pe fondul în care ne-am obişnuit cu lansarea de acuze şi etichetări grave, făcute adesea fără dovezi.

Reamintesc de unde a pornit această problemă inventată, aiuritoare, în legătură cu Arghezi. În volumul 3 din Istoria loviturilor de stat în România (Ed. RAO, 2006) Alex Mihai Stoenescu face un bilanţ al intelectualilor care s-au apropiat, până la identificare, de Mişcarea Legionară, începând din 1933, după asasinarea lui

I. G. Duca. Înşiruirea lui Alex Mihai Stoenescu (de la p. 183-184) îl cuprinde şi pe Arghezi, alături de intelectuali care au avut, într-un mod indu