Onoarea are lesa scurta. Primul-ministru si parlamentarii au hotarit ca e timpul sa o scoata la plimbare, dar vietatea din lant arata rau. Stapinii n-o hranesc decit in ajun de spectacol. In schimb, ii cer sa fie mindra si barbata, ca o virtute din parinti latini.

Ceva milos, turco-balcano-stramosesc se opune si trage spre mascari. Povestea cu onoarea vie si sensibila a primului-ministru si a parlamentarilor suna fals. Caci, inainte de a-si fi redescoperit onoarea, primul-ministru si parlamentarii erau datori sa ne spuna in ce conditii au pierdut-o.

Mai intii, primul-ministru, daruit, miercuri dupa-amiaza, unei declaratii-propunere de pace, colaborare si europenitate. Ce a spus primul-ministru? A spus ca initiativa de suspendare a presedintelui „nu are perspective“. O constatare tehnica destinata colegilor care cauta formula explozivului optim pentru pulverizarea presedintelui? Un indemn la munca si staruinta? Mai curind asta.

Caci premierul a continuat cerind liderilor politici „sa amine pina dupa alegerile europene discutiile privitoare la suspendarea sefului statului“. Aminarea ne-ar feri de dezonoare in fata Europei. Cu alte cuvinte, planul prevede urmatoarea operatie de mare finete etica: mai intii ne prefacem ca sintem seriosi, abia apoi ne facem de ris.

La fel de important e ce n-a spus primul-ministru. El a avut, minutios, grija sa nu spuna ca e impotriva initiativei de suspendare. Prin urmare, initiativa care strica numele bun al tarii si somnul premierului nu e chiar de lepadat. Ea poate fi utila si chiar onorabila, mai tirziu. Apoi, primul-ministru n-a spus ca partidul pe care il conduce a cochetat, primul, cu aminarea alegerilor europene.

Aceleasi alegeri pe care primul- ministru le vrea, acum, fixate in bazalt. Primul-ministru n-a spus nici ca, urmind eticheta europeana pe care o divinizeaza in