Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama, ultima ţigară pentru Casa Albă

Publicat in Adevarul, vineri 9 februarie 2007 ·

Un preşedinte-fumător ar fi de neconceput pentru electorat Senatorul democrat cu ambiţii prezidenţiale Barack Hussein Obama renunţă la fumat. Viciul, pe lângă faptul că dăunează Un preşedinte-fumător ar fi de neconceput pentru electorat Senatorul democrat cu ambiţii prezidenţiale Barack Hussein Obama renunţă la fumat. Viciul, pe lângă faptul că dăunează sănătăţii, cauzează grav şi electoratului cu piele albă, cu atât mai mult cu cât candidatul este de culoare. Un Barack Obama cu Marlboro la Casa Albă ar fi fost însă pe gustul Americii "afro". Dar pentru electoratul format din mame grijulii, pentru armatele de pasionaţi de "fitness", ar fi mai intolerabil decât un Bush care minte despre arsenalul lui Saddam sau un Clinton cu trabucul din povestea aventurii cu o stagiară de la Casa Albă. Barack este primul candidat afroamerican cu posibilităţi concrete de a obţine învestitura partidului său pentru Preşedinţia Americii. El a fumat, de când era în liceu, circa 10 ţigări pe zi, după cum a mărturisit unor ziare din Chicago. Ultima ţigară a fumat-o la sfârşitul anului trecut, în vederea ambiţiilor politice. "Acum mestec gumă cu nicotină ca un disperat", a mai spus el. Iar soţia confirmă: "De la sfârşitul anului trecut nu l-am mai văzut aprinzând vreo ţigară". Ultimul fumător în Biroul Oval Fumul de ţigară ucide mai mulţi americani în fiecare an, peste 300.000, şi un număr mare de americani de culoare fumează şi nu au bani pentru a se trata de bolile cauzate de tutun. Un preşedinte care fumează ar fi văzut ca o ameninţare pentru sănătatea populaţiei şi un exemplu rău pentru o naţiune care vrea să interzică fumatul în locuri publice. Ultimul fumător oficial de ţigări în Biroul Oval rămâne Dwight Ike Eisenhower, care a murit la 79 de ani fără să renunţe la Lucy Strike, ţigări care l-au intoxicat în timpul războiului şi l-au făcut victimă a două infarcte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°