Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii judeteni PRM - printre cei mai saraci membri ai consiliului

Publicat in Vocea Brailei, vineri 9 februarie 2007 ·

Astazi, brailenii vor avea prilejul de a arunca o privire asupra averilor declarate ale consilierilor judeteni PRM, PNTCD si a unui independent. Asa cum s-a observat pina acum, in general membrii CJ stau destul de bine la capitolul proprietati private si finante, acesta fiind si cazul unora dintre cei prezentati astazi. Mai exista insa si consilieri cu declaratii de avere destul de subtiri, sau care nu se pot compara cu cele ale unora dintre colegi, in aceasta situatie aflindu-se reprezentantii PRM.

Astfel, PRM-istul Marius Dobrota nu detine nici un teren, nici o casa sau apartament, in schimb conduce un Cielo Executive fabricat in 2000. Nu are active care sa ii aduca venituri de peste 5.000 de euro pe an, dar nici imprumuri in banci. Anul trecut, impreuna cu sotia, din salariile de la "CET", din indemnizatia de crestere a copilului si din alocatia acestuia, a cistigat 21.040 lei.

Conform declaratiei intocmite la jumatatea anului 2005, Ion Arama, detine un teren forestier mostenit in perioada 1991 - 2004, in suprafata de 2,3 ha, un apartament in Braila, cumparat in 1975, in suprafata de 64 mp, cu valoare impozabila de 45.000 lei. Consilierul nu este proprietarul nici unui autovehicul si nu are datorii pe la banci. Cel putin nu avea in 2004 si la inceputul lui 2005. Nu stim cit a cistigat anul trecut, in schimb va putem informa ca, la data intocmirii declaratiei, cistigase din indemnizatia de consilier judetean, din pensie, din salariul sotiei si din activitati agricole 17.320 lei.

La rindul sau, George Nistor detine un apartament cumparat in 2002, in suprafata de 51 mp, cu valoare impozabila de 91 lei. In rest, acesta nu are terenuri in proprietate, nu are datorii la banca, nu detine nici un autoturism. Conform declaratiei intocmite in luna martie a anului trecut, acesta a cistigat in 2005, din sala

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 27 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum 55 minute
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 45 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 45 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum 20 minute
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°