Blues-ul s-a clasicizat şi se întîmplă ca spiritul unei culturi născute pe plantaţiile de bumbac să se propage prin sunet şi emoţie în colţuri nebănuite ale lumii. Durerea, dorul şi autoironia pot fi la fel de clar expuse şi pe durata a douăsprezece măsuri, şi pe anvergura a trei acorduri. Sighişoara s-a remarcat prin tradiţia unui festival medieval cu un succes remarcabil mai ales în rîndul celor care vara mai doresc şi altceva decît nudism. Dar iată că, începînd din anul 2005, iarna adună în cetate şi în Casa de Cultură "Mihai Eminescu" oameni interesaţi de blues. O sală de 500 de locuri, hotelul din cetate şi mult aşteptatele seri de jam session, cu vin fiert şi palincă, asigură atmosfera intimă pe care mulţi o aşteaptă ca pe o eliberare. Sau ca pe o cură. Nu degeaba organizatorii Festivalului Internaţional de Blues din perioada 15-17 februarie s-au întrunit sub titulatura de Asociaţia Culturală "Sighişoara Blues Hospital".

Discuţiile aprinse ale primei ediţii despre dileme organizatorice, buget, program, detalii tehnice, toate au fost clarificate la începutul lui 2005 cînd cîteva afişe şi anunţuri radiofonice sau folclorice (din gură-n gură) au adunat suficienţi oameni pentru a declara lucrările deschise. Vali Răcilă şi-a prezentat poveştile cu eroi trecuţi prin dobro şi muzicuţă, Midnight Express au declanşat valul sonor bogat în teme celebre şi prelungi momente de virtuozitate, iar Crossroads şi-au reconfirmat originea vestică printr-un recital demn de anii de graţie ai blues-ului urban. După ce s-au mai legat cîteva prietenii la gura sobei şi a paharului, a doua seară a început cu Alex Tomaselli şi grupul lor de prieteni, care au molipsit întreaga sală, încălzind atmosfera pentru Blue Family, veniţi din Serbia să impresioneze prin acurateţe şi naturaleţe, iar Quo Vadis au dus greul unui recital cu un sunet masiv, ţintuind publicul de scaune pînă du