"Eu cum îţi par? Ca Spania, i-a zis. Pasională, aparent aridă, însă nespus de erotică."

Temperamentul unei plaje cu nisip alb spune multe despre personalitatea locurilor. În Palma de Mallorca, focul pasiunii răzbate, onest, din soarele ce-ţi dogoreşte pielea. Nici marea, nici palmierii de-o şchioapă, florile roz intens, întinse languros pe trotuarul încins, ori femeile defilînd înfăşurate în mătăsuri multicolore şi donjuanii cu pielea arămie nu-ţi tulbură fanteziile pentru vreun minut. Eşti doar tu şi insula, între căutarea legendarelor pisici mallorcheze şi a cărţilor pe care le-ai cărat prin bagaje, destinate după-amiezelor scăldate în imaginaţie. Şi rochiile vaporoase, veşminte pentru sorbit sangria pe sub umbrele din paie. Restul e decor. Un decor mistuitor, pe care o să-l transformăm, împreună, în visul unei nopţi de iarnă. Seara, Playa de Palma e agitată ca valurile pe timp de furtună. Surprinzător însă, doar atunci are aerul de carnaval decadent, cu străzi îngrămădite în prea multă lume şi oameni multicolori, gălăgioşi, rîzînd, vorbind, intuindu-ţi sîngele fierbinte. Negri care fac bişniţă şi patroni care-şi strigă marfa în plină mulţime ori atrag clienţii spre grădini cu sunete de cicade artificiale. Zilele golite de oameni sînt însă cele menite desfătării în solitudine, sub căldura plăcut istovitoare a plajei, pe potecile prăfuite, la umbra măslinilor, în restaurante cu terase în plină stradă şi fripturi roşii, din carne de iepure. Puţin după ora amiezii, cînd turiştii (aici, într-o proporţie covîrşitoare, germani) se ascund de vipie prin camere de hotel cu balcoane indiscrete, ai harta insulei la picioarele tale.

Valdemosa încă deapănă poveşti despre George Sand şi Chopin, într-o mînăstire pietruită, scufundată în verdeaţă. E cocoţată pe o terasă tipic mediteraneană, mignonă precum o chinezoaică, împînzită de magazine cu suveniruri, licori