Este, poate, speranta cea mai profunda si visul cel mai vechi al omenirii, pe care nu putini s-au grabit sa ni-l promita, fiecare in felul sau. Utopia comunista miza pe proprietatea comuna si pe stergerea diferentelor dintre oameni intr-un docil prototip universal. Religiile adventiste ni-l figureaza dincolo de moarte, ca pe un teritoriu desprins in totalitate de Rau si guvernat numai de Binele pe care suntem noi in stare, astazi, sa ni-l imaginam. Pana si stiinta, in unele manifestari de extrema tehnologie pe care si le propune, pare sa tinda spre impliniri paradiziace, fara sa ne poata garanta intru totul ca acelea nu vor fi totusi despartite de Infern doar printr-o usa batanta.
Mai nou, Paradisul se instaleaza pe Terra sub forma simbolica si deliberat instructiva a unui muzeu creationist. Creationismul este - banal spus - o conceptie cu pretentii stiintifice care s-a plasat rasturnat in oglinda si se dezvolta prin opozitie cu evolutionismul darwinist. Stiinta a Bibliei, fiindca isi trage intelepciunile din capitolul Genezei, unde sta scris negru pe alb cine a facut lumea, in cate zile si cand. Daca preiei aceste lucruri sub forma de axioma indiscutabila, sigur ca toate descoperirile geologiei, ale paleontologiei si chiar o buna parte din cunostintele predate la istorie devin extrem de incomode. Cu tot dinamismul sau fascinant, ideea transformarii evolutive a formelor biologice nu mai incape intr-un tablou eminamente static, ce prezinta lumea drept creata o singura data, cu sase mii de ani in urma, imuabila si definitiva. Pentru creationist, rusinea de a descinde dintr-un stramos comun cu maimuta nu numai ca s-a spalat in geneza pura si simultana a ambelor specii, dar nici macar imensele oase fosilizate ale dinozaurilor, pe care paleontologii le scot la lumina cu atata emotie, nu mai reprezinta marturii ale unor ere de demult. In paradisul initial, dinoza