In timp ce Calin Popescu Tariceanu se straduieste din rasputeri, prin toate declaratiile agresive la adresa presedintelui din ultimul timp, sa demonstreze aripii dure anti-Basescu din partid ca este pe masura asteptarilor acesteia, PNL risca sa intre in ansamblu in criza de solutii, esuand intr-o logica a miscarilor impuse. Care poate sa convina pe moment unora dintre liderii sai, dar nu ofera in nici un fel alternative viabile pe termen mediu si lung. Criza de la Externe care a condus la demisia lui Mihai Razvan Ungureanu e in mod evident una artificiala si e rezultatul exacerbarii orgoliilor in batalia Palatelor si al obsesiei premierului si a echipei sale de apropiati de a nu lasa cumva impresia ca cedeaza chiar si un milimetru in disputele cu seful statului. Cazul a fost umflat mediatic, dupa reteta obisnuita, parte din interes, parte datorita comportamentului mimetic din presa, parte datorita contextului conflictual. Daca privim lucrurile la rece, in Irak nu s-a intamplat nimic neobisnuit. Doi cetateni romani care au incalcat niste regulamente militare au fost retinuti si anchetati de militarii americani. Cum era vorba de Irak, unde atacurile insurgentilor fac mii de victime lunar, era firesc ca si incidente aparent minore sa fie privite cu mult mai multa gravitate. Insa oamenii au fost tratati decent pe durata detentiei, si-au putut anunta rudele din tara si in general viata nu le-a fost pusa in nici un fel in pericol. Anual sunt mii de romani arestati si anchetati prin toata lumea si nici presa, nici politicienii nu dau semne ca ar muri de grija lor. Se impune o interventie a statului doar in situatia in care drepturile procesuale ale acestora ar fi incalcate sau exista indicii privind un tratament necorespunzator pe perioada detentiei. Altfel spus, intr-un context politic normal, evenimentul ar fi fost tratat drept ceea ce si este: o furtuna intr-un pahar cu