Undeva sus, în stînga foii de calc pe care am primit-o cînd am văzut prima dată spectacolul "Crimă şi pedeapsă" de la Bulandra - programul de sală nu era gata atunci - sub numele lui Yuriy Kordonskiy, cel care pune în scenă propria dramatizare după romanul lui Dostoievski, scria: regizorul spectacolelor "Unchiul Vanea" şi "Căsătoria". Această emblemă mărturisesc că m-a emoţionat. Mi s-a părut cu mult mai mult decît un indiciu util pentru spectatorul căruia sigur i-au plăcut aceste spectacole, care mai vrea să vadă şi altele făcute de el şi, poate, nu mai ştie exact numele rusului, nume-ghid. Care a mai făcut şi "Sorry", tot la Bulandra, şi "Inimă de cîine" la Teatrul Naţional din Bucureşti. Numele, cu alte cuvinte, înseamnă ceva. Este un fel de garanţie, un făcut cu ochiul, discret, pentru cei care, alegînd în continuare montările sale, după modelul celor de succes, fac o opţiune corectă. Prezenţa lui Kordonskiy în teatrul românesc este un semn de normalitate. De coerenţă. Coexistenţa artiştilor importanţi este vitală pentru o cultură. Chiar şi minoră. Este o şansă să fie întreţinută cu adevărat curiozitatea, pofta, voluptatea. Omului şi artistului. Este contactul cu marile repere, cu spiritul lui Dodin, de pildă, cu un mod de a parcurge existenţa, este o respiraţie largă, generoasă în raport cu teatrul ca mod de a trăi, de a-ţi subordona destinul lui, de a te încărca mereu prin tot felul de experienţe ca să-l încarci pe el, ca să suferi şi ca să fi fericit, ca să cauţi, mereu şi mereu, taina vieţii şi a morţii, magia nopţiilor şi farmecul zilelor, forţa comunicării, a iubirii, a tuturor celor înţelese şi neînţelese din noi. Şi din asta de nasc întîlnirile şi ratările, din viaţă şi de pe scenă, deopotrivă. Atmosfera din "Vanea"... Credinţa şi performanţa actorilor, farmecul lor nebun pînă în subtilitatea profundă a detaliilor, furtuna din chioşc şi aburii samovarului