Am să vorbesc despre profesia de critic literar. Nu sunt nici pe departe cel mai important critic literar care ar putea să facă asta. Totuşi am o anumită experienţă şi e interesant să explic ce a însemnat pentru mine şi ce cred că înseamnă în general profesia de critic literar în cultura română, astăzi îndeosebi. Am să mă folosesc pe mine ca material didactic ca să explic anumite lucruri. Scriu, de altfel, o carte despre meseria de critic literar şi am pe o foaie, aici, şi titlurile capitolelor din viitoarea carte. Experienţa la care mă refeream înseamnă peste 35 de ani de critică literară. În 1970, când eram student în ultimul an de facultate, domnul Nicolae Manolescu, pe care l-am admirat întotdeauna şi îl admir şi astăzi, m-a îndemnat să scriu critică literară. M-a îndemnat într-un mod autoritar - eu scriam versuri, m-a convins că am înclinaţie pentru critică. Nu ştiu dacă acum nu cumva regretă că a provocat această schimbare de destin în ceea ce mă priveşte.

În cei peste 35 de ani de când scriu şi public critică literară, am scris şi publicat cu aproximaţie 5000 de articole. La început le număram cu mare înfrigurare, apoi am abandonat această preocupare, ce ţinea de vanitatea vârstei. Am mai publicat 14-15 cărţi de critică literară, toate consacrate literaturii române contemporane, iar cea mai recentă este Istoria literaturii române contemporane, o carte de mare întindere (aproape 1200 de pagini format mare), elogiată cu entuziasm de mulţi, contestată violent de şi mai mulţi. Acesta este riscul pe care şi-l asumă un critic literar când scrie despre scriitori în viaţă. (Scriitorii morţi sunt foarte politicoşi, nu reacţionează niciodată, nu protestează, nu se victimizează şi nu se răzbună.)

Pe de altă parte, în chip paradoxal, scriitorii valoroşi de astăzi sunt mai modeşti decât scriitorii lipsiţi de valoare, care sunt foarte agresivi. Şi sunt agresivi,