Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, suspectată că a adăpostit centre de detenţie ale CIA

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 februarie 2007 ·

Membrii comisiei speciale a Parlamentului European care anchetează presupusa implicare a ţărilor europene pentru transportul şi deţinerea ilegală a prizonierilor CIA susţin că Membrii comisiei speciale a Parlamentului European care anchetează presupusa implicare a ţărilor europene pentru transportul şi deţinerea ilegală a prizonierilor CIA susţin că autorităţile de la Bucureşti nu au fost în stare să-i convingă despre neimplicarea României în acest scandal. "Concluzia raportului final al Comisiei privind România este că nu se poate exclude, doar pe baza declaraţiilor făcute de autorităţi oficialilor europeni, posibilitatea ca serviciile secrete ale Statelor Unite să fi operat pe teritoriul ţării noastre în mod clandestin şi consideră că nu s-a adus nicio dovadă concludentă care să îndepărteze acuzaţiile privind funcţionarea unui centru secret de detenţie pe teritoriul României", a declarat, ieri, Adina Vălean europarlamentar, grupul liberal. Potrivit deputatului PNL, documentul, care va fi votat săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European, denunţă reticenţa oficialilor români în ceea ce priveşte realizarea unei anchete detaliate pe acest subiect, precum şi decizia Bucureştiului de a păstra secret raportul întocmit de comisia senatorială condusă de Norica Nicolai.

Comisia specială mai arată, în textul amintit, că regretă faptul că senatorii români nu au audiat, în acest caz, jurnalişti, ONG-uri sau membri ai personalului aeroportuar şi califică concluziile acestora drept "premature şi superficiale". "Comisia îşi exprimă adânca îngrijorare legată de cele 21 de escale, pe aeroporturi româneşti, ale unor aeronave operate de CIA, care, în multe cazuri, veneau dinspre sau se îndreptau spre ţări implicate în circuite de predări extraordinare şi de transfer de deţinuţi şi se arată extrem de preocupată de posibilitatea ca autorităţile române să nu fi controlat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°