Cand ti-e imposibil sa stavilesti un obicei rau, il legiferezi, il ordonezi, il impozitezi si el devine un obicei bun.
La Paris, cu exceptia marfurilor de lux, tot ce se poate cumpara in magazin se cumpara si in strada, la taraba. Negotul la taraba vine cu o substantiala reducere de preturi, astfel ca, in afara de sezoanele traditionale de solduri, soldurile sunt o permanenta, amintind de gratioasa absurditate de dinainte de â89, care il avertiza pe bucurestean ca fiecare luna e luna cadourilor. Sambata si duminica - iar in unele locuri si miercurea - toata lumea face piata. Pe durata catorva ceasuri, pana-n ora 14:00, cand locul e degajat repede si aproape ca nu-ti dai seama ce forfota a fost aici de dimineata, fermierii vand bunatati produse in casa. Marfa e "ecologica", insa comertul alimentar e dublat si uneori invadat din toate partile de cel cu bunuri de larg consum, inclusiv haine la mana a doua si inventar marunt de talcioc si anticariat. Piata de la sfarsitul saptamanii - intinsa pe un trotuar sau intr-un capat de bulevard - e cea mai civilizata harababura de care am avut parte. Trebuie sa recunosc ca am nostalgia targurilor duminicale pariziene, cand orasul nu mai face deosebirea intre modesti si avuti. Mai ales ca am descoperit si secretul pe care, in cip ciudat, foarte putini localnici il cunosc: la spartul targului poti cumpara fructe, pescarie si pui la rotisor cu jumatate de pret. Iar daca esti atent la strigarile dialectale ori de argou, si mai ieftin. Vreau sa spun prin aceasta ca orasul, daca iti propui sa-l citesti la oportunitati, e generos cu istetii. Cine nu-i natang nu moare de foame. Cine-i daruit sa nu ia totul in tragic si sa o lase mai moale cu convingerea c-a fost cineva la el acasa afla in tot locul sansa unui nou inceput. Aici se declanseaza complexul, la ideea ca esti un nimeni, dupa ce in Romania ai insemnat ceva.
In SUA
