Hotelurile se vor înălţa la Arieşeni, lângă Băiţa, unde a fost cea mai mare exploataţie din lume În anul 2001, festivismul şi amatorismul au jucat României, o dată în plus, o Hotelurile se vor înălţa la Arieşeni, lângă Băiţa, unde a fost cea mai mare exploataţie din lume În anul 2001, festivismul şi amatorismul au jucat României, o dată în plus, o farsă de proporţii: după atentatele de la World Trade Center, Prefectura Constanţa a descoperit că rutele aeriene ale curselor de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" treceau pe deasupra Centralei atomoelectrice de la Cernavodă. În mare grabă, "factorii de răspundere" au lucrat rapid la "problemă" şi au modificat traseele avioanelor. Astfel de stângăcii, repetate sub alte forme, în alte zone ale ţării, prezintă România ca pe o ţară incapabilă să gestioneze probleme acute contemporane: manevrarea materialelor strategice este numai una dintre ele. În prezent, în celălalt capăt al ţării, chiar pe frontiera care uneşte trei judeţe bogate în (foste) zăcăminte radioactive (Arad, Alba, Bihor), se doreşte implementarea unei staţiuni-gigant, pe o căldare naturală, plină cu deşeuri radioactive: mai plastic, comuna Arieşeni vrea să facă pârtii de schi pe depozitul cu reziduuri al zonei Băiţa, defrişând aproape 30 hectare de pădure. Megastaţiune În speranţa atragerii unui aflux mare de turişti străini pe tot parcursul anului, edilii comunei Arieşeni (jud. Alba) au solicitat şi au obţinut parţial de la guvern aprobarea efectuării unor defrişări pe versanţii din zona Vârtop, fără plata taxelor legale prevăzute de lege. Megastaţiunea proiectată de primăria din Alba se numeşte Domeniul schiabil Bubeşti-Poiana Vârtop şi se află situată la mică distanţă (circa 20 km) de Băiţa (jud. Bihor), o zonă de extracţie ajunsă depozit, care a găzduit cea mai mare exploataţie de uraniu din lume. Pentru Depozitul naţional de deşeuri radioactive B