Orice discutie despre Constitutie ascunde un gind subversiv: clarificarea istoriei si prestabilirea viitorului. Cineva incearca sa faca din Constitutie oglinda si permisul de conducere ale unei realitati incheiate.
Cei care aduc, in acest fel, vorba despre Constitutie sint cistigatorii vremurilor imediat precedente: oamenii care au facut sau au fortat istoria. In varianta democratica, aceasta presiune vine de la un grup larg care a izbutit, mai intii, sa impuna etica drepturilor egale. In Romania anului 2007, grupul cistigator e restrins si profund reactionar.
Organizat in jurul FSN, acest grup a simulat o revolutie si a creat, din spatele unei minoritati conspirative, o majoritate formidabila, o pseudodemocratie asezata pe captura statului si confirmata periodic prin alegeri dominate de un electorat mentinut la competenta minima. Cum orice Constitutie calca pe urmele unei revolutii, nucleul FSN a fixat aceste raporturi in 1991.
Dupa 16 ani, discutia lansata de PSD nu are nimic de-a face cu incalcarea Constitutiei si are totul de-a face cu rasturnarea intrusului indirjit care a impiedicat netezirea finala a istoriei: Traian Basescu, neasteptatul obstacol-sef de stat, interpus intre partitura si executia valsului oligarhic.
Aventura in care a plonjat PSD e dirijata narod. Fireste. Puternic istoriceste, PSD era condamnat la mizerie intelectuala. Caci marii cistigatori ai istoriei au triumfat facind de petrecanie gindirii. O dictatura nu lasa cadou juristi eminenti. In urma ei ramine, cel mult, cretinismul dur al scolii Iorgovan. Asa a aparut o initiativa de suspendare croita ca un taior aborigen.
Sub aceasta dezordine rusinoasa se ascunde insa o problema insemnata. PSD incearca din rasputeri sa alinieze realitatea istorica si ordinea in stat. Constitutia din 1991, un document vehement de slab, a deschis o epoc
