Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciile secrete americane, suspectate că ar fi operat clandestin în România

Publicat in Adevarul, luni 12 februarie 2007 · ·

Comisia Parlamentului European care investighează închisorile secrete ale CIA crede că autorităţile române nu vor să ştie ce s-a întâmplat pe teritoriul lor. Autorităţile de la Comisia Parlamentului European care investighează închisorile secrete ale CIA crede că autorităţile române nu vor să ştie ce s-a întâmplat pe teritoriul lor. Autorităţile de la Bucureşti n-au reuşit să-i convingă pe reprezentanţii Parlamentului European (PE) despre neimplicarea ţării noastre în transportul şi detenţia ilegală, de către CIA, a unor presupuşi terorişti. Cei 10 europarlamentari ai Comisiei temporare a PE care investighează zborurile secrete ale CIA au avut, între 17 şi 19 noiembrie, la Bucureşti, întâlniri cu reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai societăţii civile şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu. Cea mai mare parte a acestor discuţii s-a concentrat asupra unui episod din decembrie 2004, când un avion venind din Afganistan a aterizat la Bucureşti. Potrivit Comisiei PE, la bordul avionului, care venea din Afganistan, se aflau şapte persoane, dintre care una era înarmată. După ce avionul s-a defectat şi a aterizat la Bucureşti, cei şapte au dispărut pur şi simplu. Europarlamentarii susţin că au existat nu mai puţin de 21 de opriri ale unor avioane CIA pe aeroporturile româneşti. Ziarul Adevărul vă prezintă în exclusivitate raportul audierilor Comisiei PE la Bucureşti. Autorităţile neagă, societatea civilă are rezerve Toţi oficialii români audiaţi de Comisia PE au negat existenţa unor închisori secrete ale CIA sau posibilitatea ca presupuşii terorişti, reţinuţi de autorităţile americane, să fi trecut prin această ţară. "Presa română ar fi aflat imediat", a fost argumentul senatorului PNL Teodor Meleşcanu. Întrebaţi despre incidentul din decembrie 2004, foştii şi actualii şefi ai serviciilor secrete au spus că nu ştiu nimic şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°